RSS

Mărturisire

08 Mar

O zi specială, pe care mărturisesc că nu o agreez, pentru că știu că mulți părinți ( mă număr și eu printre ei) consideră că au o obligație față de doamnele profesoare – flori, mici sau mari atenții….

Mărturisesc că mă impresionează la această serie de elevi – dorința sinceră de a munci și dărui.
Astăzi a fost o zi mai mult decât aglomerată, dar tocmai prin calitățile elevilor mei, am reușit să plecăm, sper eu, cu un mare zâmbet pe chip, obosiți – dar fericiți că ei au putut dărui o amintire a acestei zile.

Poezia este o creație în echipa clasei 2 E

Ca să aveți o imagine reală a acestei zile, imaginați-vă că la prima oră am condensat și ora de matematică și cea de limba română, pentru ca într-o singură oră să folosim pentru prima oară tehnica Quilling – pentru felicitarea dedicată mamei.
Apoi, au început discuțiile cu studentele de la Facultatea de Medicină, ca în final să finalizăm prin competiție jocul Quarto.

Eu nu pot decât să vă mulțumesc pentru gândurile bune, pentru efortul făcut cu atâta delicatețe.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
Un comentariu

Scris de pe 08/03/2013 în Jurnalul zilei

 

One response to “Mărturisire

  1. Părinţii lui Mihai

    08/03/2013 at 10:18 pm

    Cred ca aţi reuşit pentru mulţi părinţi să spulberaţi mitul obligaţiei in această zi un pic mai altfel 🙂 La mulţi ani Doamna Psatta, La mulţi ani tuturor Doamnelor care ne instruiesc dragii noştri copilaşi. Vă mulţumim şi vă dorim o primăvară minunată!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: