RSS

Un sfat de la Brăndușa

23 Mar

Întâmplare cu urmări nedorite

Am plecat joi după-amiază la meditaţii- limba engleză. În curte se află o trambulină unde obişnuiam să sar şi eu. Acum m-am dezechilibrat şi  am căzut pe mâna stângă. Am simţit o durere cum nu am mai simţit până atunci, nu aveam nici lacrimi şi am intrat la doamna care a chemat repede salvarea apoi am plecat împreună la spital. Doctorii mi-au pus mâna în gips. Apoi au ajuns şi părinţii mei. Când am vazut radiografia m-am speriat, era vizibil şi pentru mine cum erau rupte cele doua oase între cot şi palmă. A urmat vestea cea mai rea, că e necesar să fac operaţia. Toţi am avut emoţii. Seara la ora 11 am intrat în sala de operaţii apoi am adormit. De ieri am avut dureri ciudate, parcă se rotea mâna de la cot să se rupă. Cu calmante, grija mamei, a medicilor şi asistentelor, acum sunt mai bine.

Abia astept să îmi scoată tijele metalice.Vreau să vin la şcoală.

Mulţumesc doamnei profesor şi colegilor care m-au încurajat.Pe gips doresc să strâng autografe.

Atenţie la trambulină!

Brânduşa

DRAGA NOASTRĂ, te așteptăm pentru autografe.

Bunica mea avea o replică atunci când mă loveam:

Bine că nu ai avut capul acolo…și de fiecare dată mi se părea că durerea e mai mică, iar rana mai puțin gravă.

 
10 comentarii

Scris de pe 23/03/2014 în Uncategorized

 

10 responses to “Un sfat de la Brăndușa

  1. Matei

    23/03/2014 at 8:16 pm

    Buna,sunt Matei.Te astept la scoala.Sanatate multa!

     
  2. Katy

    24/03/2014 at 10:37 am

    Sa te faci repede sanatoasa,mai Brandusa frumoasa!

     
    • Denisa

      25/03/2014 at 9:53 am

      Nu am vazutcand ți-ai rupt mana dar vedeam la tine….te auzeam de sus.M-am speriat cand te-am văzut.Sa te faci bine te rog!

       
  3. Mitrea Diana

    26/03/2014 at 10:08 am

    :* si sa te faci bine (frumoasa mea)…

     
  4. elisabeta

    26/03/2014 at 12:02 pm

    urmeaza zile grele pentru tine dar sunt sigura ca vei invinge
    te pup si in prima excursie vei avea o surpriza

     
  5. Antoaneta

    26/03/2014 at 8:37 pm

    „Pana te mariti, iti trece” asa imi spunea mamica mea, de cate ori ma loveam sau veneam acasa cu o julitura(si au fost multe). Eu iti doresc sa-ti treaca pana la urmatoarea aplicatie. Te pup

     
  6. Ingrid

    27/03/2014 at 11:34 am

    Te asteptam cu mult drag la scoala. Insanatosire grabnica ,Brandusa! Ingrid

     
  7. peregrinprinlume

    28/03/2014 at 1:59 pm

    Buna Brandusa, te astept sa ne vedem in aplicatie la Moldova, o sa capeti multe informatii si o sa ne jucam mai mult.
    P.S: Sa nu uiti tableta sa ma joc si eu cu motanul! insanatosire grabnica draga mea!

     
  8. flo76bit

    28/03/2014 at 4:10 pm

    Multumesc tuturor celor care imi scriu , imi telefoneaza si colegelor care mi-au trimis temele:Clara,Ilona si Mara

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: